Reprezentanții Universității de Genova (UniGe), Italia au întreprins o vizită de lucru la Universitatea de Stat din Moldova (USM), unde au avut o întrevedere cu managerii instituției noastre.
La ședință au participat rectorul Igor Șarov, prorectorul pentru Digitalizare Sergiu Corlat și coordonatorii de proiecte UniGe, Guido Amoretti și Filipo Nurra.
Discuțiile au vizat perspectivele de colaborare între instituții și oportunitatea pentru studenți de a obține diplome duble în domeniul turismului. Totodată, au fost abordate și alte subiecte, precum proiectele internaționale, mobilitățile academice, cercetarea științifică, aspecte legate de sisteme hardware și software, precum și centrele și rețelele de date instituționale.
Părțile au trasat și perspective de colaborare în domenii de interes comun, precum și oportunități de diversificare a acestora.
În acest an, reprezentanții administrației Universității de Stat din Moldova, precum și cadre didactice de la Facultatea de Matematică și Informatică și Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării au efectuat o vizită de studiu la Universitatea din Genova, unde s-au documentat despre oferta educațională existentă la UniGe, promovarea programelor de studii în cadrul instituției italiene și cadrul legal pentru exercitarea în instituțiile de învățământ superior, sub autoritatea statului italian, a procesului de educație, cercetare și formare